Cuvântul lui Dumnezeu despre râul vieţii Cuvântul lui Dumnezeu despre râul vieţii Zum Anzeigen klicken
  • Kommentare

Cuvântul lui Dumnezeu despre râul vieţii

Cuvântul lui Dumnezeu despre râul vieţii

Veröffentlicht am in "Religion & Spiritualität, Religion & Spiritualität", Sprache — Romanian. 78 Seiten.
"Pace şi binecuvântare apostolilor Cuvântului, Care grăieşte din ceruri peste România, căci în mijlocul României curge de la Dumnezeu cuvântul vieţii, râul vieţii despre care scrie în Scripturi şi din care va lua şi va bea făptura cea nouă, care va fi nouă prin cele ce se coboară din tronul lui Dumnezeu, după cum a fost din vreme vestit prin prooroci." Mehr anzeigen
Cuvântul lui Dumnezeu în România „A fost cartea cea dintâi, pe care Eu am dictat-o lui Moise, alesul Meu; Și a fost apoi cartea cea de a doua, pe care am dictat-o Eu, Domnul, apostolilor Mei, lăsând prin ea cuvântul Meu peste pământ. ... Și iată, așa am lucrat cartea cea de a treia, pe care v-am dictat-o vouă și pe care n-am sfârșit-o de dictat, ...” Mehr anzeigen
Tags anzeigen
Tags: alfa · casa · israel · copii · raul · gol · ana · pastor · peste · post · adam · isaac · omega · romania · sul · iubire · sinai · apa · avraam · sion · set · daniel · pelin · simon · lucifer · slava · oameni · isus · hrana · pom · canaan · rai · elena · anna · cuvantul · dumnezeu · venire · domnul · iisus · hristos · christos · noul · ierusalim · vietii · a doua venire · venit · ferice · piatra · munte · cuvintele · curge · noroade · curata · legea · irineu · alesul · pace · apostoli · ceruri · mijlocul · coboara · tronul · vreme · vestit · prooroci · cartea · moise · prooroc · proorocii · vorbit · cer · venirea · fiului · lui · fecioara · doua · ceresc · idoli · lume · creatorul · izvor · lucrat · treia · dictat · treimii · inunde · nestricaciune · presus · glasul · urechea · constantin · iordan · ioan · botezul · taina botezului · duhul · sfant · chipul · trupesc · siloamul · margini · deasupra · neamuri · iacov · esau · edom · cain · taina · duhul adevarului · vestesc · gavriil · moare · inviaza · poruncile · foame · ploaia · iubito · imparatia · cerurilor · pilda · cucerita · cuceritorii · cucereau · vipere · puii · dureri · fariseii · ierte · securea · roade · foc · hristosul · miere · lapte · nastere · mielul · porti · cetatea · inceput · sfarsit · proorocit · bucurie · bucuria · trupul · dumnezeiesc · sangele · inviere · necredincios · lumina · acoperi · insemnat · femeia · samarineanca · stinge · osteneala · insuflu · feciorii · turmele · darul · minuni · semne · semnele · minunile · cerbice · cunoscut · har · babilonul · raiul · dreptatea · pricepere · ochi · urechi · auzul · vazul · arma · ostasi · slujesc · sufletul · aruncat · inimi · aproape · netezesc · rele · focul · sodoma · gomora · haina · banul · milostenie · miluit · miluieste · insetat · milostiv · scriptura · mirele · dragostea · mireasa · mincinos · obroc · evanghelia · smochinul · petru · biserica · darurile · trepte · vinde · bani · ranguri · cumpere · pierzare · silnicie · jupoaie · oile · bicisnice · laptele · locasuri · cresc · crescut · ocrotiti · ierusalimul · cercetarea · floarea · iarba · seceta · cetate · suspin · atotputernicul · strajeri · calea · strajerii · doctoria · viata vesnica · pestele · suflat · tainele · ajutor · patruns · prieteni · mirositor · duhuri · trupuri · morminte · invierea · scularea · ridicarea · odihnesc · muntele · legile · revarsa · catapeteasma · marea · cortul · salasluieste · credincioase · primesc · verginica · mesia · zaharia · elisabeta · ioan botezatorul · intrupat · iosif · prunc · magii · simeon · doisprezece · lucrarea · trei ani si jumatate · chemarea · veacul · cruce · iadul · moartea · al optulea veac · ingerii · mihail · arhanghelul · facerea omului · caderea ingerilor · caderea omului din rai · ceata · pavel · blestemul banului · descoperit · tronuri · aripi · heruvimi · serafimi · tatal savaot · vandut · iuda · caiafa · pilat · psalmi · legea lui moise · pecete · isaia · slujitor · adierea · drumul damascului · anania · damasc · betleem · trimitere · cele patru vanturi · toiag de fier · bucatele · bucuriile · durerile · sapte peceti · leprosi · demoni · sabie · graunte de mustar · fecioarele · vesnicia · arhiereul · cuvantul lui dumnezeu · doctorie · satana · rugaciune · jugul · batjocura · candele

Andere Publikationen von "Cuvântul lui Dumnezeu despre râul vieţii"

Alle Publikationen anzeigen