Cuvântul lui Dumnezeu despre cerul - scaunul de do Cuvântul lui Dumnezeu despre cerul - scaunul de do Click to read
  • Comments

Cuvântul lui Dumnezeu despre cerul - scaunul de do

Cuvântul lui Dumnezeu despre cerul - scaunul de do

Published on in “Religion & Spirituality, Religion & Spirituality”, language — Romanian. 33 pages.
"Inima credincioşilor Mei este cerul Meu, iar trupul cel curat şi neîntinat al acestora este aşternutul lui Dumnezeu, şi iată, sunt purtat de cei ce sunt ai Mei, şi sunt cu cuvântul prin ei, căci aşa este Dumnezeu, este prin prooroci, este prin purtătorii de Dumnezeu." More
Cuvântul lui Dumnezeu în România „A fost cartea cea dintâi, pe care Eu am dictat-o lui Moise, alesul Meu; Și a fost apoi cartea cea de a doua, pe care am dictat-o Eu, Domnul, apostolilor Mei, lăsând prin ea cuvântul Meu peste pământ. ... Și iată, așa am lucrat cartea cea de a treia, pe care v-am dictat-o vouă și pe care n-am sfârșit-o de dictat, ...” More
Show Tags
Tags: alfa · casa · israel · copii · raul · gol · ana · pastor · peste · post · adam · isaac · omega · romania · sul · iubire · sinai · apa · avraam · sion · set · daniel · pelin · simon · lucifer · slava · oameni · isus · hrana · pom · canaan · rai · elena · anna · cuvantul · dumnezeu · venire · domnul · iisus · hristos · christos · noul · ierusalim · vietii · a doua venire · venit · ferice · piatra · munte · cuvintele · curge · noroade · curata · legea · irineu · alesul · pace · apostoli · ceruri · mijlocul · coboara · tronul · vreme · vestit · prooroci · cartea · moise · prooroc · proorocii · vorbit · cer · venirea · fiului · lui · fecioara · doua · ceresc · idoli · lume · creatorul · izvor · lucrat · treia · dictat · treimii · inunde · nestricaciune · presus · glasul · urechea · constantin · iordan · ioan · botezul · taina botezului · duhul · sfant · chipul · trupesc · siloamul · margini · deasupra · neamuri · iacov · esau · edom · cain · taina · duhul adevarului · vestesc · gavriil · moare · inviaza · poruncile · foame · ploaia · iubito · imparatia · cerurilor · pilda · cucerita · cuceritorii · cucereau · vipere · puii · dureri · fariseii · ierte · securea · roade · foc · hristosul · miere · lapte · nastere · mielul · porti · cetatea · inceput · sfarsit · proorocit · bucurie · bucuria · trupul · dumnezeiesc · sangele · inviere · necredincios · lumina · acoperi · insemnat · femeia · samarineanca · stinge · osteneala · insuflu · feciorii · turmele · darul · minuni · semne · semnele · minunile · cerbice · cunoscut · har · babilonul · raiul · dreptatea · pricepere · ochi · urechi · auzul · vazul · arma · ostasi · slujesc · sufletul · aruncat · inimi · aproape · netezesc · rele · focul · sodoma · gomora · haina · banul · milostenie · miluit · miluieste · insetat · milostiv · scriptura · mirele · dragostea · mireasa · mincinos · obroc · evanghelia · smochinul · petru · biserica · darurile · trepte · vinde · bani · ranguri · cumpere · pierzare · silnicie · jupoaie · oile · bicisnice · laptele · locasuri · cresc · crescut · ocrotiti · ierusalimul · cercetarea · floarea · iarba · seceta · cetate · suspin · atotputernicul · strajeri · calea · strajerii · doctoria · viata vesnica · pestele · suflat · tainele · ajutor · patruns · prieteni · mirositor · duhuri · trupuri · morminte · invierea · scularea · ridicarea · odihnesc · muntele · legile · revarsa · catapeteasma · marea · cortul · salasluieste · credincioase · primesc · verginica · mesia · zaharia · elisabeta · ioan botezatorul · intrupat · iosif · prunc · magii · simeon · doisprezece · lucrarea · trei ani si jumatate · chemarea · veacul · cruce · iadul · moartea · al optulea veac · ingerii · mihail · arhanghelul · facerea omului · caderea ingerilor · caderea omului din rai · ceata · pavel · blestemul banului · descoperit · tronuri · aripi · heruvimi · serafimi · tatal savaot · vandut · iuda · caiafa · pilat · psalmi · legea lui moise · pecete · isaia · slujitor · adierea · drumul damascului · anania · damasc · betleem · trimitere · cele patru vanturi · toiag de fier · bucatele · bucuriile · durerile · sapte peceti · leprosi · demoni · sabie · graunte de mustar · fecioarele · vesnicia · arhiereul · cuvantul lui dumnezeu · doctorie · satana · rugaciune · jugul · batjocura · candele

Other publications of “Cuvântul lui Dumnezeu despre cerul - scaunul de do”

View all publications