Cuvântul lui Dumnezeu despre Romania - Noul Ierusa Cuvântul lui Dumnezeu despre Romania - Noul Ierusa Cliquez pour lire
  • Commentaires

Cuvântul lui Dumnezeu despre Romania - Noul Ierusa

Cuvântul lui Dumnezeu despre Romania - Noul Ierusa

Publié sur dans “Religion et spiritualité, Religion et spiritualité”, langue – Romanian. 258 pages.
"Şi cum adică Sfânta Sfintelor, cum adică acest loc numit aşa de Dumnezeu? Adică locul unde vine şi se aşează cuvântul lui Dumnezeu ca să fie întrupat în această carte şi să fie apoi suflat peste pământ; adică ieslea lucrării Duhului Sfânt, Care va naşte peste România Ierusalimul cel nou, care vine de la Dumnezeu" Plus
Cuvântul lui Dumnezeu în România „A fost cartea cea dintâi, pe care Eu am dictat-o lui Moise, alesul Meu; Și a fost apoi cartea cea de a doua, pe care am dictat-o Eu, Domnul, apostolilor Mei, lăsând prin ea cuvântul Meu peste pământ. ... Și iată, așa am lucrat cartea cea de a treia, pe care v-am dictat-o vouă și pe care n-am sfârșit-o de dictat, ...” Plus
Afficher les étiquettes
Étiquettes: alfa · casa · israel · copii · raul · gol · ana · pastor · peste · post · adam · isaac · omega · romania · sul · iubire · sinai · apa · avraam · sion · set · daniel · pelin · simon · lucifer · slava · oameni · isus · hrana · pom · canaan · rai · elena · anna · cuvantul · dumnezeu · venire · domnul · iisus · hristos · christos · noul · ierusalim · vietii · a doua venire · venit · ferice · piatra · munte · cuvintele · curge · noroade · curata · legea · irineu · alesul · pace · apostoli · ceruri · mijlocul · coboara · tronul · vreme · vestit · prooroci · cartea · moise · prooroc · proorocii · vorbit · cer · venirea · fiului · lui · fecioara · doua · ceresc · idoli · lume · creatorul · izvor · lucrat · treia · dictat · treimii · inunde · nestricaciune · presus · glasul · urechea · constantin · iordan · ioan · botezul · taina botezului · duhul · sfant · chipul · trupesc · siloamul · margini · deasupra · neamuri · iacov · esau · edom · cain · taina · duhul adevarului · vestesc · gavriil · moare · inviaza · poruncile · foame · ploaia · iubito · imparatia · cerurilor · pilda · cucerita · cuceritorii · cucereau · vipere · puii · dureri · fariseii · ierte · securea · roade · foc · hristosul · miere · lapte · nastere · mielul · porti · cetatea · inceput · sfarsit · proorocit · bucurie · bucuria · trupul · dumnezeiesc · sangele · inviere · necredincios · lumina · acoperi · insemnat · femeia · samarineanca · stinge · osteneala · insuflu · feciorii · turmele · darul · minuni · semne · semnele · minunile · cerbice · cunoscut · har · babilonul · raiul · dreptatea · pricepere · ochi · urechi · auzul · vazul · arma · ostasi · slujesc · sufletul · aruncat · inimi · aproape · netezesc · rele · focul · sodoma · gomora · haina · banul · milostenie · miluit · miluieste · insetat · milostiv · scriptura · mirele · dragostea · mireasa · mincinos · obroc · evanghelia · smochinul · petru · biserica · darurile · trepte · vinde · bani · ranguri · cumpere · pierzare · silnicie · jupoaie · oile · bicisnice · laptele · locasuri · cresc · crescut · ocrotiti · ierusalimul · cercetarea · floarea · iarba · seceta · cetate · suspin · atotputernicul · strajeri · calea · strajerii · doctoria · viata vesnica · pestele · suflat · tainele · ajutor · patruns · prieteni · mirositor · duhuri · trupuri · morminte · invierea · scularea · ridicarea · odihnesc · muntele · legile · revarsa · catapeteasma · marea · cortul · salasluieste · credincioase · primesc · verginica · mesia · zaharia · elisabeta · ioan botezatorul · intrupat · iosif · prunc · magii · simeon · doisprezece · lucrarea · trei ani si jumatate · chemarea · veacul · cruce · iadul · moartea · al optulea veac · ingerii · mihail · arhanghelul · facerea omului · caderea ingerilor · caderea omului din rai · ceata · pavel · blestemul banului · descoperit · tronuri · aripi · heruvimi · serafimi · tatal savaot · vandut · iuda · caiafa · pilat · psalmi · legea lui moise · pecete · isaia · slujitor · adierea · drumul damascului · anania · damasc · betleem · trimitere · cele patru vanturi · toiag de fier · bucatele · bucuriile · durerile · sapte peceti · leprosi · demoni · sabie · graunte de mustar · fecioarele · vesnicia · arhiereul · cuvantul lui dumnezeu · doctorie · satana · rugaciune · jugul · batjocura · candele

Autres publications de “Cuvântul lui Dumnezeu despre Romania - Noul Ierusa”

Voir toutes les publications