"Vine vremea să aşez vremurile la loc, că vremea fiarei roşii Mi-a strămutat de la locul lor vremile Mele şi serbările Mele cele cereşti. Iată, vin şi cu această aşezare, ca s-o aşez la loc şi să mustru cu certare şi cu asprime pe cei ce au călcat peste cele părinteşti care au fost aşezate prin sânge de creştin şi prin jertfă de temelie pentru credinţa cea curată, lăsată prin sfinţii cei care sunt acum cu Mine, cei care lucrează din cer cu Mine." 更多
Cuvântul lui Dumnezeu în România
„A fost cartea cea dintâi, pe care Eu am dictat-o lui Moise, alesul Meu;
Și a fost apoi cartea cea de a doua, pe care am dictat-o Eu, Domnul, apostolilor Mei, lăsând prin ea cuvântul Meu peste pământ.
... Și iată, așa am lucrat cartea cea de a treia, pe care v-am dictat-o vouă și pe care n-am sfârșit-o de dictat, ...” 更多