Cuvântul lui Dumnezeu despre venirea ca fulgerul c Cuvântul lui Dumnezeu despre venirea ca fulgerul 点击阅读
  • 评论

Cuvântul lui Dumnezeu despre venirea ca fulgerul c

Cuvântul lui Dumnezeu despre venirea ca fulgerul

出版日期 / “宗教, 宗教” / 语言—Romanian / 19页
"O, ce tainică e taina cuvântului Meu, care se naşte azi în tine, ţară Românie! Ca fulgerul care iese de la răsărit şi se arată până la apus, ca fulgerul e taina Mea, (se publică şi pe internet, n.r.) şi nimeni n-o poate strivi, că aşa este venirea Mea, şi împotriva venirii Mele cine poate birui? Ca fulgerul Mă nasc şi vin. Fulgerul se arată şi se ascunde, şi după el vine vuietul lui şi se aude glasul lui, (Acum şi audio, n.r.) dar fulgerul, născătorul vuietului lui nu se mai vede; se ascunde şi 更多
Cuvântul lui Dumnezeu în România „A fost cartea cea dintâi, pe care Eu am dictat-o lui Moise, alesul Meu; Și a fost apoi cartea cea de a doua, pe care am dictat-o Eu, Domnul, apostolilor Mei, lăsând prin ea cuvântul Meu peste pământ. ... Și iată, așa am lucrat cartea cea de a treia, pe care v-am dictat-o vouă și pe care n-am sfârșit-o de dictat, ...” 更多
显示标签
标签: alfa · casa · israel · copii · raul · gol · ana · pastor · peste · post · adam · isaac · omega · romania · sul · iubire · sinai · apa · avraam · sion · set · daniel · pelin · simon · lucifer · slava · oameni · isus · hrana · pom · canaan · rai · elena · anna · cuvantul · dumnezeu · venire · domnul · iisus · hristos · christos · noul · ierusalim · vietii · a doua venire · venit · ferice · piatra · munte · cuvintele · curge · noroade · curata · legea · irineu · alesul · pace · apostoli · ceruri · mijlocul · coboara · tronul · vreme · vestit · prooroci · cartea · moise · prooroc · proorocii · vorbit · cer · venirea · fiului · lui · fecioara · doua · ceresc · idoli · lume · creatorul · izvor · lucrat · treia · dictat · treimii · inunde · nestricaciune · presus · glasul · urechea · constantin · iordan · ioan · botezul · taina botezului · duhul · sfant · chipul · trupesc · siloamul · margini · deasupra · neamuri · iacov · esau · edom · cain · taina · duhul adevarului · vestesc · gavriil · moare · inviaza · poruncile · foame · ploaia · iubito · imparatia · cerurilor · pilda · cucerita · cuceritorii · cucereau · vipere · puii · dureri · fariseii · ierte · securea · roade · foc · hristosul · miere · lapte · nastere · mielul · porti · cetatea · inceput · sfarsit · proorocit · bucurie · bucuria · trupul · dumnezeiesc · sangele · inviere · necredincios · lumina · acoperi · insemnat · femeia · samarineanca · stinge · osteneala · insuflu · feciorii · turmele · darul · minuni · semne · semnele · minunile · cerbice · cunoscut · har · babilonul · raiul · dreptatea · pricepere · ochi · urechi · auzul · vazul · arma · ostasi · slujesc · sufletul · aruncat · inimi · aproape · netezesc · rele · focul · sodoma · gomora · haina · banul · milostenie · miluit · miluieste · insetat · milostiv · scriptura · mirele · dragostea · mireasa · mincinos · obroc · evanghelia · smochinul · petru · biserica · darurile · trepte · vinde · bani · ranguri · cumpere · pierzare · silnicie · jupoaie · oile · bicisnice · laptele · locasuri · cresc · crescut · ocrotiti · ierusalimul · cercetarea · floarea · iarba · seceta · cetate · suspin · atotputernicul · strajeri · calea · strajerii · doctoria · viata vesnica · pestele · suflat · tainele · ajutor · patruns · prieteni · mirositor · duhuri · trupuri · morminte · invierea · scularea · ridicarea · odihnesc · muntele · legile · revarsa · catapeteasma · marea · cortul · salasluieste · credincioase · primesc · verginica · mesia · zaharia · elisabeta · ioan botezatorul · intrupat · iosif · prunc · magii · simeon · doisprezece · lucrarea · trei ani si jumatate · chemarea · veacul · cruce · iadul · moartea · al optulea veac · ingerii · mihail · arhanghelul · facerea omului · caderea ingerilor · caderea omului din rai · ceata · pavel · blestemul banului · descoperit · tronuri · aripi · heruvimi · serafimi · tatal savaot · vandut · iuda · caiafa · pilat · psalmi · legea lui moise · pecete · isaia · slujitor · adierea · drumul damascului · anania · damasc · betleem · trimitere · cele patru vanturi · toiag de fier · bucatele · bucuriile · durerile · sapte peceti · leprosi · demoni · sabie · graunte de mustar · fecioarele · vesnicia · arhiereul · cuvantul lui dumnezeu · doctorie · satana · rugaciune · jugul · batjocura · candele

“ Cuvântul lui Dumnezeu despre venirea ca fulgerul c”的其他出版物

查看所有出版物