"Şi cum adică Sfânta Sfintelor, cum adică acest loc numit aşa de Dumnezeu? Adică locul unde vine şi se aşează cuvântul lui Dumnezeu ca să fie întrupat în această carte şi să fie apoi suflat peste pământ; adică ieslea lucrării Duhului Sfânt, Care va naşte peste România Ierusalimul cel nou, care vine de la Dumnezeu" Mais